Cu ani in urma, tratamentul ortodontic se adresa in mod special adolescentilor si preadolescentilor dar o data cu evolutia tehnicilor de tratament fixe, adultii beneficiaza din ce in ce mult de acest tip de tratament.
Deoarece malocluziile (anomaliiile dentare si maxilare) pot interfera cu functiile sistemului stomatognat (masticatie, vorbit, respiratie, deglutitie), tratamentul ortodontic nu se impune doar din motive estetice ci si restaurativ-functionale. Factorul social si cel al propriilor valori estetice dau o mare importanta unui zambet frumos armonizat cu liniile fetei, acestea incadrand tratamentul ortodontic in ramura cosmeticii dentare.
Indiferent de varsta, tratamentul ortodontic poate imbunatati ocluzia, poate mari eficienta dintilor in raport cu functia pe care o exercita si poate crea un zambet armonios. Ortodontia presupune repozitionari dentare odata cu radacinile acestora, ceea ce are ca efect un suport superior coroanei dintelui iar tratamentul ortodontic prezent, ofera maximul de confort si reducerea din ce in ce mai mult al timpul de tratament.
Prin tratamentul ortodontic se poate de asemenea obtine o reconturare a aspectului facial, la nivelul maxilarelor, buzelor, barbiei, mai ales atunci cand se combina cu proceduri chirurgicale maxilo-faciale.
Totodata, un aspect important in tratamentului ortodontic este dat de gradul de mentinere a igienei orale, semnificativ imbunatatit in urma efectuarii acestuia.
De ce tehnica linguala?
Aparatele linguale sunt complet invizibile nu prezinta nici un impediment estetic, majoritatea adultilor preferand acest tip de tratament ortodontic datorita impactului social pe care ar putea sa-l aiba un aparat conventional vestibular.
Chiar si cu o profilaxie riguroasa a efectelor iatrogenice posibile in urma tratamentului ortodontic, de calcificarile dentare vestibulare sunt totusi des intalnite, odata cu indepartarea aparatului. Decalcificarea dentara este in raport direct cu tratamentul ortodontic, procesul fiind stopat din momentul indepartarii aparatului. Potentialele decalcificari pe fetele linguale dentare nu au nici un efect negativ estetic si apar doar in foarte rare cazuri.
Avantaje mecano-terapeutice in tratamentul lingualSus
Expansiune – Tratamentul cu aparate linguale, in cazurile particulare ce necesita expansiunea arcadelor dentare, prezinta multe avantaje. Pe de o parte, arcul lingual reprezinta 1/3 din lungimea unui arc folosit in tratamentul clasic vestibular, astfel incat introdus la nivelul unei arcade inguste, pe o distanta mai mica are o compresie mai mare, obtinandu-se astfel un efect de expansiune mai eficient. Astfel incat, daca se foloseste arcul corect, din punct de vedere al proprietatilor elastice ale materialului din care e confectionat, forta rezultanta este mult mai eficienta in corectarea arcadelor ce necesita expansiune.
Ocluzia adanca – In aceste cazuri se impune deschiderea ocluziei intr-o prima faza. Mai ales in cazurile severe, folosirea unui tratament conventional vestibular presupune o biomecanica mai complexa. In cazul tehnicii linguale, ocluzia poate fi deschisa din momentul aplicarii aparatului, deoarece pacientul musca pe partea anterioara a aparatului (bracket-urile aplicate pe dintii anteriori) iar ocluzia deschisa posterioara se poate inchide relativ repede.
Acestea sunt cateva din putinele avantaje si diferente pe care le prezinta un aparat ortodontic lingual vs tehnica conventionala vestibulara.
Tehnica Incognito
Dintre tehnicile linguale folosite in prezent, tehnica Incognito prezinta o aplicabilitate foarte larga.
Obtinerea unei ocluzii ideale la un pacient adult este dificila. Tratamentele restaurative anterioare tratamentului ortodontic pot ingreuna implementarea conceptelor ideale din punct de vedere ortodontic. Mai mult, in cazul pacientilor adulti, e necesar un compromis in majoritatea cazurilor datorita modificarilor degenerative (prin varsta) ale intregului sistem stomatognat. Tehnica Incognito se bazeaza pe personalizarea atat a tratamentului cat si a aparatului ortodontic aplicat, prin fabricarea in laboratoare profesionale de cea mai inalta calitate a unui model individualizat fiecarui caz in parte. Pe baza acestuia se realizeaza designul aparatului ortodontic cel mai eficient, particular fiecarui pacient.
Astfel, intregul tratament ortodontic in tehnica linguala Incognito este optimizat, pentru a aduce maximul de functionalitate, eficacitate si confort in raport cu cerintele specifice fiecarui pacient.
Tehnica linguala este o optiune excelenta in cazul adultilor si adolescentilor, specificitatea aparatului lingual eliminand multe dificultati clinice din cadrul tehnicilor conventionale, asigurand pacientului o experienta pozitiva in urma efectuarii tratamentului ortodontic.
Autor: Dr. Diana Cojocaru, medic pedodontie, ortodontie si ortopedie dento-faciala
Clinica Stomatologica Velvet Dental