Molarul 3, cunoscut şi sub denumirea de „molar de minte”, este dintele care erupe ultimul pe arcadă, în intervalul de vârstă cuprins între 17 şi 25 de ani. De actualitate este întrebarea dacă aceşti dinţi trebuie sau nu extraşi de pe arcadă. Desi, numărul pacienţilor ce prezintă molari de minte corect erupţi este mult mai mic faţă de cei care au probleme din cauza acestor molari, nu trebuie generalizată indicaţia de extracţie.
Un molar de minte devine o problemă în situaţia în care spaţiul de pe arcadă este insuficient pentru a permite o erupţie corectă sau erupţia sa este împiedicată de gingie, os sau un alt dinte. Lipsa de spaţiu apare pentru că osul maxilar şi cel mandibular s-au micşorat în evoluţia filogenetică a omului. Regimul alimentar bazat, preponderent pe o alimentaţie moale, a declanşat această adaptare – nu mai este nevoie de un număr mare de dinţi pentru a asigura masticaţia. Molarii de minte inferiori cauzează în majoritatea situaţiilor cele mai multe probleme. Aceste probleme pot apărea instantaneu sau în cele mai nefavorabile momente. Studiile de specialitate indică, ca şi moment al extracţiei molarilor de minte ce pot cauza probleme, intervalul de vârstă 14 – 22 de ani. Tehnica este relativ simplă şi pacientul se recuperează mult mai repede la aceste vârste. O operaţie la vârsta de 20 de ani implică mult mai puţine riscuri, complicaţii, accidente sau incidente decât la vârste peste 40 de ani. De asemenea procesul de vindecare este mai lung în cazul pacienţilor peste 40 de ani.
De ce „pro” şi de ce „contra” extracţiei molarului de minte?
Pro:
– dificultatea igienizării molarilor de minte din cauza accesului dificil cu periuţa sau cu aţa dentară; datorită acestor dificultăţi de igienizare se acumulează în această zona placa bacteriană şi resturi alimentare care pot produce halena (respiraţie urât mirositoare);
– un molar de minte ce erupe pe o direcţie orizontalizată poate cauza înghesuiri dentare şi toate problemele consecutive acestei înghesuiri;
– molarii de minte incluşi sau semi-incluşi pot prezenta inlamaţii ale gingiei adiacente – pericoronarita. Simptomele acestei inflamaţii pot merge de la un disconfort dureros care se intesifică în timpul vorbirii, masticaţiei sau deglutiţiei, până la dureri şi infecţii iradiate loco-regional deloc plăcute. Aceste pericoronarite pot afecta sistemul muscular aferent cavităţii bucale declanşănd trismusul – imposibilitatea de a mai deschide gura;
– molarii de minte sunt aproape imposibil de tratat şi obturat enodontic din cauza variaţiilor mari morfologice coronare şi radiculare.
Contra:
Extracţia molarului de minte nu este obligatorie în situaţia în care există spaţiu pe arcadă suficient unei erupţii corecte. De asemenea, în cazul în care lipseşte un molar de minte din imediata vecinătate (molarul 2), molarul de minte poate fi luat în calcul într-un tratament ortodontic de al repoziţiona în locul molarului lipsa sau într-un tratament protetic, situaţie în care este considerat ca şi dinte stâlp al unei punţi dentare.
Erupţia molarului de minte
Complicaţiile cauzate de erupţia molarului de minte sunt multiple şi pot fi afectate ţesuturile învecinate (locale) sau chiar regionale.
Una dintre primele complicaţii care apare este caria dentară. Aceasta apare ca urmare a deficitului de igienizare a molarului de minte. În majoritatea cazurilor apare şi un proces carios la molarul vecin. Din punctul de vedere al medicului dentist, este dificil de tratat o carie la acest nivel din cauza imposibilităţii realizării accesului cu instrumentele uzuale. Astfel, apare durerea şi nu în ultimul rând, infecţia.
În cazul molarilor de minte parţial erupţi, s-a semnalat frecvent infecţia mucoasei adiacente, din cauza acumulării de placă bacteriană şi resturi alimentare. Această infecţie poartă denumirea de pericoronarită.
În apariţia durerii mai poate fi implicat şi un factor mecanic: molarul de minte erupe pe o direcţie oblică, astfel se sprijină pe dintele vecin. Apare o forţă care are o direcţie anormală, împotriva căreia dintele nu se poate opune prin mijloace proprii.
Dacă molarul de minte erupe pe o altă direcţie decât verticală, el poate leza pe lângă dinţii invecinaţi şi părţile moi: obrazul, limba. Există pacienţi care reclamă o rană pe interiorul obrazului care nu se vindecă. Astfel de răni sunt cauzate de înterpunerea mucoasei între molarii de minte ce erup incorect.
O altă complicaţie o constituie tulburările ortodontice: molarul de minte joacă rolul de „primă piesă dintr-un domino”. Dinţii îşi modifică poziţia, axul de înclinare, contactele cu antagoniştii. Apar modificări de ordin masticator – pacientul reclamă disconfort în timpul actului de hrănire. De asemenea, fizionomia şi fonaţia sunt afectate, dinţii (mai precis poziţia lor) joacă un rol important în formarea unor sunete. Aceste anomalii pot duce până la modificarea etajului inferior al feţei – distanţa de la baza nasului până la bărbie.
Din punct de vedere protetic se evită a se realiza lucrări fixe (punţi dentare) în imediata vecinătate a molarilor de minte până ce aceştia nu vor fi extraşi. Un molar de minte ce erupe lângă o coaroană poate chiar să descimenteze respectiva lucrare prin intermediul forţelor pe care le exercită într-o direcţie anormală.
O complicaţie considerată, de unii autori, majoră, este chistul . Acesta este un sac plin cu lichid ce se poate forma din ţesutul din jurul molarului de minte. Acest chist poate cauza distrucţie osoasă, deformări osoase, afectarea dinţilor vecini. În această situaţie se impune în mod obligatoriu extracţia molarului şi îndepărtarea chistului pentru a preveni extinderea lui. Există situaţii în care aceste chisturi se pot transforma în tumori (benigne sau maligne). În situaţia în care chistul creşte în volum poate surveni fractura spontană a osului mandibular.
Sursa: http://www.saptamanamedicala.ro/