In ultimii ani, medicina dentara a pus accentul pe dezvoltarea de metode non-invazive de restaurare dentara, iar fatetele dentare sunt din acest punct de vedere, cea mai buna solutie pentru infrumusetarea zambetului intr-un timp relativ scurt.
Ce sunt fatetele dentare?
Fatetele dentare pot fi considerate un adevarat scut pentru suprafata externa a dintelui, fiind proiectate special pentru a imbunatati forma sau culoarea acestuia. Folosind un adeziv de cimentare, ele se muleaza pe suprafata frontala a dintelui si il sigileaza impotriva cariilor si a imperfectiunilor date de diferentele de culoare, forma sau pozitie in raport cu ceilalti dinti. Practic, defectele dentare ale dintilor din fata pot fi „mascate” la perfectie cu ajutorul fatetelor dentare.
De cate tipuri sunt fatetele dentare?
Fatetele dentare se realizeaza din material compozit, ceramica (portelan) sau zirconiu. Cele din material compozit sunt inferioare calitativ fatetelor din ceramica, dar au avantajul pretului scazut si al termenului de executie rapid.
Fatetele ceramice sunt realizate dintr-un portelan extrem de rezistent si reusesc sa redea transluciditatea dintelui natural cu mare acuratete, sunt netede si impenetrabile, ceea ce inseamna ca in timp dintii fatetati vor ramane stralucitori si albi ca in prima zi.
Verificati aici daca zambetul dumneavoastra are probleme!
Cum se monteaza fatetele dentare?
Dupa evaluarea completa a danturii, medicul specialist realizeaza un model dentar prin care i se prezinta pacientului felul cum va arata cu fatetele dentare si corectiile facute de acestea.
Pentru montarea efectiva a fatetelor, exista doua tipuri de proceduri. Procedura „no prep/mininal prep” presupune folosirea fatetelor subtiri de ceramica de pana la 0,3 mm, atasate direct pe suprafata dintilor, fara a fi necesara slefuirea in prealabil a smaltului dentar. Rezultatul este excelent din punct de vedere estetic si integrarea biologica a fatetelor este completa. Timpul de lucru necesar procedurii: 1 ora.
Procedura „prep” implica slefuirea minim invaziva a smaltului dentar inainte de aplicarea fatetelor. In acest caz, fatetele de pana la 0,5 mm functioneaza ca jumatati de coroana care se ataseaza dintelui prin inlocuirea smaltului dentar, procedeu necesar unei bune simetrii si alinieri. Interventia asupra dintelui este minimala, nefiind vorba de o indepartare a nervului ca in cazul aplicarii de coroane dentare.
Procedura impune 2 sedinte de tratament pentru rezultate optime.
Procedurile nu necesita anestezie, pacientul nu resimte durere in timpul atasarii fatetelor dentare.
In ce cazuri sunt recomandate fatetele dentare?
pentru acoperirea dintilor sparti, fisurati sau ciobiti;
pentru acoperirea dintilor colorati inestetic sau decolorati ca urmare a tratamentelor cu tetraciclina, fluoroza, obturatii coronare vechi, tratamente incorecte de canal;
pentru acoperirea dintilor cu pete
pentru alinierea dintilor cu anomalii de forma: dinti prea mari sau prea mici, dinti strambi, cu forme inestetice;
pentru dinti pozitionati necorespunzator;
in cazul dintilor inghesuiti sau cu spatii intre ei. Fatetele inchid spatiile inestetice ale dintilor frontali – asa numita strungareata;
pentru acoperirea plombelor inestetice;
pentru acoperirea zambetului gingival.
In ce cazuri nu sunt recomandate fatetele dentare?
Fatetele dentare se aplica doar pe dinti sanatosi! Daca exista probleme dentare serioase sau boli precum gingivita/parodontoza, se trateaza mai intai afectiunile si abia apoi se aplica fatetele de portelan.
Verificati aici daca zambetul dumneavoastra are probleme!
Daca dintii sunt degradati sau fracturati, nu se pot aplica fatete dentare, fiind necesare coroane dentare.
In cazuri de bruxism (strangere sau scrasnire involuntara din dinti) de asemenea, nu se recomanda fatetele dentare, ele putand fi ciobite sau sparte ca urmare a afectiunii.
In cazuri de probleme ortodontice cu un anumit grad de severitate, se recomanda purtarea aparatului dentar pentru atingerea rezultatelor dorite. Fatetele dentare pot fi atasate doar in cazul unor afectiuni ortodontice usoare.
Clinica Dental One realizeaza zilnic corectii si restaurari de zambete cu ajutorul fatetelor dentare. Aspectul natural si perfectiunea estetica sunt premise obtinute cu aportul celor mai buni medici specialisti si al tehnicienilor dentari de inalta clasa, care se asigura ca fiecare fateta isi indeplineste rolul functional si estetic. Totul pentru un zambet impecabil, care isi mentine frumusetea si sanatatea pe termen lung.
Autor: Dr. Remus Stratulat
Medic Specialist Estetica Dentara
Clinica Dental One