Caria este afecţiunea dentară care, pentru a fi tratată, necesită proceduri invazive asupra structurii dinţilor. Profilaxia menţine dinţii integri, sănătoşi şi rezistenţi. Aceasta constă în măsuri riguroase de igienă, care se deprind la vârste fragede, prin folosirea pastelor de dinţi cu fluor, adecvat vârstei micuţilor, sau prin recomandarea administrării acestuia pe cale generală, prin sigilarea suprafeţelor retentive dentare, dar şi prin controalele stomatologice periodice, însoţite de periaje profesionale şi de aplicări de geluri fluorurate.
În clinica noastră, specialiştii în pedodonţie acordă o foarte mare importanţă profilaxiei, copiii fiind monitorizaţi începând cu vârsta de 2-4 ani. Părinţii sunt informaţi în legătură cu tehnicile corecte de periaj, fiindu-le recomandate anumite paste de dinţi şi periuţe care să fie eficiente în îndepărtarea plăcii bacteriene şi care să-i amuze pe puşti, devenind o activitate plăcută.
Considerăm, de asemenea, că prima vizită la stomatolog nu trebuie în niciun caz să fie una neplacută, traumatică, motiv pentru care trebuie făcută din timp, astfel încât medicul să fie considerat un prieten, o persoană de încredere.
Cum “fugim” de carii?
Igiena – este principala măsură de prevenire a cariilor dentare. Aceasta trebuie realizată chiar şi la nou-născuţi, prin ştergerea cavităţii bucale cu o compresă sterilă. În acest mod copilul va fi obişnuit cu aceasta şi nu va protesta în momentul în care, după apariţia primilor dinţişori, părinţii vor fi nevoiţi să-i cureţe prin periaj.
Pe măsură ce copiii cresc, ei încearcă să-şi imite părinţii, refuzând ajutorul lor la periaj, lucru care face ca eficienţa acestuia să scadă, apărând pericolul cariilor. În ciuda manifestării personalităţilor puternice, părinţii trebuie să fie fermi şi să supravegheze permanent mijloacele de igienă pentru a fi siguri de rezultat. Din punctul de vedere al frecvenţei periajului, este recomandat ca acesta să se efectueze de două ori pe zi, dimineaţa şi seara, acesta din urma fiind esenţial, deoarece în timpul nopţii se creează un mediu propice dezvoltării bacteriilor cauzatoare de carii.
Fluorul – este o armă foarte importantă a profilaxiei cariilor dentare, deoarece este înglobat în suprafaţa smalţului, formând un fel de “scut” protector pentru o perioadă mai lungă de timp. Acesta poate fi administrat pe cale generală începând cu vârsta de 6 luni, dar numai cu supravegherea medicului stomatolog sau pediatru, ori prin aplicări locale – pasta de dinţi cu fluor în cantităţi adecvate vârstei, sau în cabinet, unde se folosesc geluri fluorurate cu diferite arome fructate, pe care cei mici le adoră.
Clinica noastră realizează, la interval de 6 luni, programe gratuite constând în controale periodice pentru micii pacienţi, care sunt astfel supravegheaţi permanent, periaje profesionale şi aplicări de geluri fluorurate în gutiere, prevenind afecţiunile dentare sau, în unele cazuri incipiente, stoparea evoluţiei şi evitarea apariţiei complicaţiilor.
Sigilările dentare constau în aplicarea pe suprafaţele retentive ale dinţilor de lacuri fluorurate, care, pe lângă faptul că eliberează fluor, protejează şanţurile şi fosetele foarte înguste şi imposibil de igienizat corect. Această metodă de profilaxie este la fel ca şi celelalte, neinvazivă. Specialiştii noştri recomandă sigilările la copiii în vârstă de 6 ani, deoarece la această vârstă, în spatele dinţilor de lapte, apare molarul de 6 ani, care nu înlocuieşte un dinte temporar şi nici nu se mai schimbă, fiind un dinte definitiv. La vârsta de 12 ani, în spatele molarului de 6 ani apare molarul de 12 ani, având, la fel ca şi vecinul lui, indicaţie de sigilare. Sigilările pot fi roz, transparente sau albe, putând fi observate cu uşurinţă de specialişti, dar şi de părinţi, iar integritatea marginală a acestora trebuie verificată periodic.
Considerăm că profilaxiei ar trebui să i se dea importanţa cuvenită pentru că, aşa cum toată lumea bine ştie, este mult mai bine să previi decât să tratezi.
Autor: Dr. Andreea Mihai medic stomatolog